Ai transport gratuit la cumpărături de peste 1500 lei, online și în magazine, până pe 25 septembrie. Consultă aici regulamentul campaniei.
Idei și inspirație
Care este rolul măștilor pentru calorifer și cum le poți face singur

Care este rolul măștilor pentru calorifer și cum le poți face singur

Se încarcă...
16009 vizualizări

Măștile pentru calorifer: idei și sfaturi pentru a le face singur

Ascunderea caloriferelor în spatele unor măști poate avea o mulțime de avantaje, atât estetice, cât și practice. Află totul despre aceste piese de mobilier și vei primi indicații prețioase pentru a le face singur.

1. Rolul măștilor de calorifer

    • Rolul estetic al măștilor de calorifer
    • Rolul de protecție al măștilor de calorifer
    • Reducerea zgomotului


2. Măști de calorifer din lemn

    • Ce esențe sunt recomandate pentru măștile de calorifer din lemn
    • Care este distanța recomandată între calorifer și masca de lemn
    • Cum trebuie tratat lemnul pentru o mască de calorifer
    • Cum poți face singur o mască din lemn
    • Se poate confecționa o mască de calorifer din pal sau MDF?
    • Idei de măști de calorifer din lemn, autonome
    • Idei de măști de calorifer din lemn, integrate în mobilier
    • Idei de măști de calorifer cu un design deosebit


3. Măști de calorifer din metal

    • Ce metale se pot folosi pentru realizarea măștilor de calorifer?
    • Idei de măști de calorifer din metal
    • Ce avantaje și dezavantaje au măștile de calorifer din metal, comparativ cu cele din lemn


4. Alte tipuri de măști de calorifer

    • Măști de calorifer din plastic
    • Măști de calorifer din rigips
    • Măști de calorifer din sticlă

Rolul măștilor de calorifer

Caloriferele și radiatoarele au menirea de a ne oferi confort termic în timpul sezonului rece, dar prezența lor în locuință este permanentă, iar aspectul pe care îl au cele mai multe dintre ele nu este unul tocmai plăcut. Modelele vechi din fontă, deși foarte eficiente în privința încălzirii, nu se încadrează în decorurile moderne și ocupă un spațiu destul de mare. Cele mai recente, confecționate din aluminiu sau oțel, sunt mai compacte, dar designul lor lasă în continuare de dorit.

Există calorifere concepute în colaborare cu designeri de interior, însă prețurile acestora nu sunt tocmai accesibile. Având în vedere că toți ne dorim să îmbinăm confortul și utilitatea cu esteticul și că bugetele de reamenajare sunt mai mult sau mai puțin limitate, este nevoie de soluții mai rapide, mai puțin costisitoare și mai la îndemână. O astfel de soluție este, atunci când vine vorba despre corpuri destinate încălzirii locuinței, masca pentru calorifer. Aceste acoperitoare sunt menite să înfrumusețeze încăperea fără a afecta funcționalitatea, să protejeze și să reducă zgomotele specifice caloriferelor.

Rolul estetic al măștilor de calorifer

Caloriferele clasice nu se aliniază cu trendurile moderne de design interior, iar uneori, instalațiile de branșare la sursă sunt montate într-un mod complet inestetic. Un grilaj pentru calorifer sau o mască pentru țevile centralei termice ar putea rezolva această problema legată de aspect. Acestea se pot găsi într-o varietate de materiale, culori și modele, așa că este imposibil să nu găseșți unele care să se integreze perfect în decorul locuinței tale.

Grilă pentru calorifer nu are doar rolul de a-l masca, aceasta poate fi transformată într-o veritabilă piesă de mobilier de sine stătătoare sau poate fi integrată în corpuri mai mari, așa cum sunt bibliotecile. Poți prelungi glaful ferestrei în acest fel sau o poți transformă într-o bancheta confortabilă și călduroasă.

Rolul de protecție al măștilor de calorifer

În cazul unei avarii precum fisurarea unei țevi sau a unui element, masca pentru țevi poate reduce pagubele cauzate de apa fierbinte, acționând că un paravan pentru a opri împrăștierea ei în întreaga încăpere. Mai mult decât atât, aceasta blochează accesul către robineți, o caracteristică utilă pentru familiile cu copii. De asemenea, este și o metodă utilă de a-i proteja pe cei mici de lovituri, dar totodată și una de a proteja caloriferul de eventualele șocuri mecanice, inevitabile în timpul jocului.

Reducerea zgomotului

Panoul decorativ sau masca de calorifer are și rolul de a diminua intensitatea zgomotelor produse de acesta. Cu siguranță ți s-a întâmplat să te trezești în miez de noapte din cauza bolboroselilor apei și a șuierăturilor specifice țevilor. Grilajul va izola fonic, chiar dacă parțial și îți va asigura astfel nopți mai liniștite și un somn odihnitor, neîntrerupt.

Măști de calorifer din lemn

Unul dintre cele mai comune materiale folosite pentru a ascunde radiatoarele este lemnul. O mască de calorifer din lemn poate fi asortată cu ușurință cu mobilierul, parchetul sau alte elemente de decor.

Ce esențe sunt recomandate pentru măștile de calorifer din lemn

Panourile decorative din lemn sunt foarte populare, tocmai pentru că pot fi asortate cu ușurință și chiar integrate sau transformate în piese de mobilier. Esențele recomandate pentru o astfel de mască sunt cele dure, care rezistă bine la căldură și nu se deformează din pricina variațiilor termice. Bradul, fagul sau stejarul sunt esențe rezistente, potrivite pentru o asemenea destinație. Uscat și tratat corespunzător, oricare dintre aceste tipuri de lemn este perfect pentru mascarea țevilor de încălzire.

Care este distanță recomandată între calorifer și masca de lemn

În general, măștile pentru calorifer din lemn se pot comandă de la fabricanții de mobilier, în funcție de dimensiunile elementilor și ale țevilor. Cum acestea nu sunt standardizate, este dificil să găsești mărimea potrivită în rafturile magazinelor. Este recomandat ca spațiul de sub calorifer să fie lăsat liber sau măcar aerisit, pentru pierderi termice cât mai reduse. În ceea ce privește partea superioară, ideal ar fi ca aceasta să aibă forma unei grile, din același motiv. În cazul în care preferi, totuși, un blat solid și compact, montează-l la o distanță de 5-10 cm deasupra elementilor, pentru a evita diminuarea confortului termic.

Cum trebuie tratat lemnul pentru o mască de calorifer

Esență din care se confecționează masca pentru calorifer trebuie să fie foarte bine uscată. Aceasta este deseori termotratată la temperaturi cuprinse între 180 și 220 grade Celsius, în mod similar tratamentelor aplicate lemnului folosit în saune. Această procedură reduce cu aproximativ 5-10% volumul lemnului, dar îi crește densitatea și rezistența. Se mai pot folosi soluții de ignifugare, ca măsură de precauție pentru eventualitatea unui incendiu. De asemenea, lacurile sau vopselurile pentru lemn pot proteja împotriva zgârieturilor și a șocurilor mecanice.

Cum poți face singur o mască din lemn

Dacă ești un fan al proiectelor DIY atunci când vine vorba de amenajări interioare și îți place să te joci cu bormașina, pistolul de cuie și freza electrică pentru lemn, poți transforma misiunea de acoperire a caloriferelor într-un proiect personal. În acest fel, vei reuși să reduci destul de mult prețul măștii de calorifer și să îți petreci timpul liber făcând ceva ce îți place. Va fi mai dificil în cazul în care îți dorești o masca – bancheta tapisată, însă, dacă vrei una stand alone sau integrată în mobilier, o vei face singur fără prea multe bătăi de cap.

Vei avea nevoie de câteva unelte și accesorii, însă nu este imposibil. Materia prima poate fi procurată de la furnizori de nișă; poți folosi blaturi de lemn, șipci sau le poți combina într-un mix propriu și alătură și altor materiale, precum un grilaj din bambus sau un panou traforat. Asigura-te că vei lua măsurătorile corect, cu ajutorul unei rulete și ține cont de recomandările privind distanțele dintre calorifer și masca din lemn. Tratează lemnul înainte de a-l monta și lasă soluțiile să acționeze și să se usuce complet. În ceea ce privește montajul, îți va fi ușor să folosești o bormașină și o șurubelniță electrică pentru a îmbină elementele măștii.

Se poate confecționa o mască de calorifer din pal sau MDF?

PAL-ul (plăci aglomerate de lemn) nelaminat poate fi și el folosit pentru ascunderea caloriferelor și a țevilor. De altfel, aceasta este varianta low cost pentru cei care vor să redecoreze și au un buget limitat. Cromatica e variată în această situație, costurile sunt mici, iar masca de calorifer poate fi comandată de la orice producător de mobilă care lucrează cu PAL.

MDF-ul sau fibra cu densitate medie este mai dur și mai rezistent, dar și mai costisitor decât PAL-ul. Duritatea și densitatea acestui material sunt comparabile cu cele ale lemnului masiv, iar longevitatea este și ea un avantaj. Optând pentru un panou decorativ din MDF, te asiguri că investiția ta va fi una pe termen lung. În ceea ce privește cromatică, vei avea o mulțime de opțiuni, chiar și pe aceea de a schimba culoarea prin revopsire atunci când suprafață se va deteriora. Indiferent dacă alegi o masca de calorifer din MDF sau preferi panourile traforate din MDF, trebuie să știi că varianta vopsită și cea furniruita sunt la fel de potrivite pentru destinația aleasă.

La fel ca măștile de calorifer din lemn, cele din PAL sau MDF pot fi comandate de la producători și integrate cu brio în decorul locuinței, că piese de mobilier autonome sau integrate în corpuri mai mari.

Idei de măști de calorifer din lemn, autonome

Măștile de calorifer stand alone pot fi construite în așa fel încât să reprezinte o prelungire a glafurilor de la ferestre sau pot fi confecționate în așa fel încât să capete multifunctionalitate, respectiv rolul de sine stătător al unei piese de mobilier unice. Blatul superior se poate transforma oricând într-o poliță pe care poți pune decorațiuni, plante (atunci când sursa de căldură este oprită) sau corpuri de iluminat, într-o banchetă confortabilă, într-un corp cu rafturi laterale sau într-o comodă stilată.

Idei de măști de calorifer din lemn, integrate în mobilier

Acoperitoarele din lemn pentru calorifere pot fi integrate cu ușurință în corpurile masive de mobilier. Cea mai uzuală variantă este aceea a măștilor pentru radiator integrate în bibliotecă, dar adevărul este că spațiul de deasupra și din lateralele măștilor pentru calorifere poate fi completat cu orice fel de raft, poliță, vitrină sau dulap. Singurul lucru de care trebuie să ții cont este alegerea unor esențe similare celor ale mobilei.

Idei de măști de calorifer cu un design deosebit

Indiferent dacă vorbim despre măști de calorifer stand alone sau despre acoperitoare integrate în mobilier, modelele sunt numeroase și ingenioase. Esențele, culorile și formele, asocierile cu alte materiale precum bambusul sau ratanul, dublă utilizare că piese de mobilier autonome sunt doar câteva dintre caracteristicile care pot conferi originalitate unui acoperitor de radiator. Poți alege un model care te inspiră și cucerește sau poți să-ti folosești creativitatea pentru a crea ceva unic și inedit.

Măști de calorifer din metal

Măștile de calorifer din metal se potrivesc de minune cu tendințele moderne ale stilului industrial, dar pot fi integrate cu succes și într-un decor clasic și elegant. Acestea se găsesc adesea sub formă de grilaj, dar există și variantele de panouri subțiri, care ascund integral țevile și elemenții.

Ce metale se pot folosi pentru realizarea măștilor de calorifer?

Fierul forjat și alamă sunt cele mai comune materiale metalice din care se confecționează măștile de calorifer. Acestea nu reduc puterea calorică, iar gama de modele este diversificată și acoperă o arie mare de preferințe. Poți opta pentru tipare tip plasă, dantelate sau pentru șabloane construite din plăcute. De regulă, astfel de măști de calorifere pot fi comandate la producătorii de mobilier din fier forjat sau de la artizani.

Idei de măști de calorifer din metal

Atunci când alegi o mască pentru calorifer, prețul poate constitui un criteriu important. La fier forjat, prețul pe metrul pătrat variază între 150 și 700 lei, în funcție de furnizorul ales și de complexitatea modelului. Alama poate fi achiziționată sub formă de platbandă, profile, foi sau plăci; prețurile diferă, iar artizanii care lucrează cu acest material pot opta chiar și pentru reciclare. De aceea, indicat ar fi să discuți despre valoarea lucrării cu cel la care apelezi pentru executare, deoarece în cazul alamei, manoperă este adesea mai costisitoare decât materialul în sine.

În ceea ce privește modelul, poți opta pentru grilaje clasice sau cu tipare geometrice simple, dacă interiorul casei este decorat într-un stil conservator. Modelele geometrice abstracte se integrează perfect în încăperi minimaliste sau cu decor industrial. Există și variante mixte, confecționate din metal și lemn. Acestea au o personalitate aparte și beneficiul de a putea fi asortate cu celelalte piese de mobilier.

Ce avantaje și dezavantaje au măștile de calorifer din metal, comparativ cu cele din lemn

Spre deosebire de lemn, sticlă, plastic sau cauciuc, metalul nu este un material izolator. În timp ce atomii materialelor izolatoare au legături apropiate de electroni și împiedică sau reduc astfel energia calorică, metalele sunt materiale conductoare de astfel de energie valoroasă. Bineînțeles, atunci când lemnul este tratat corespunzător și masca pentru calorifer este confecționată și montată astfel încât pierderile să fie minime, diferența de temperatură poate fi insesizabilă. Cumpărătorii se împart, totuși, în două tabere: aceia care aleg metalul datorită eficienței, respectiv aceia care preferă lemnul pentru aspectul sau. Avantaje estetice au ambele variante, iar dezavantajele pot fi dezbătute în mod subiectiv. De exemplu, unele persoane pot alege metalul deoarece acesta este mai versatil din punct de vedere cromatic, iar altele pot preferă lemnul pentru că este mai inofensiv atunci când vine vorba de lovituri.

Alte tipuri de măști de calorifer

Lemnul și metalul nu sunt însă singurele opțiuni pentru mascarea caloriferelor, ci doar cele mai populare. Oamenii sunt inventivi, mai ales atunci când își decorează locuințele, iar nevoile și gusturile variate generează oferte la fel de diverse.

Măști de calorifer din plastic

Aceasta este versiunea cea mai accesibilă ca preț, dar și cea mai ușor perisabilă; rezistența la căldură a plasticului poate fi ridicată, însă eficientă privind eliberarea energiei termice este minimă, în comparație cu metalul sau lemnul. Mai puțin dur decât acestea, plasticul poate fi cel mai blând material pentru copii, iar acesta este un motiv pentru care unii părinți îl preferă. Cromatica acestor măști este nelimitată, însă dimensiunile standardizate disponibile în magazine de specialitate îngreunează misiunea de a găsi dimensiunile perfecte pentru caloriferele din locuința ta. Datorită costurilor reduse, masca de calorifer din plastic are și avantajul de a putea fi schimbată periodic, în funcție de preferințele de design si de modificările pe care le faci în interiorul casei.

Măști de calorifer din rigips

Rigipsul este materialul preferat al celor care vor să facă modificări semnificative de decor cu un buget redus. Acesta are multiple utilizări, de la coborârea tavanelor la confecționarea polițelor și mascarea anumitor elemente inestetice, așa cum sunt țevile. Poate masca elegant un calorifer și nu implică asortarea cu celelalte piese de mobilier, deoarece aspectul sau poate fi ușor camuflat în nuanțele pereților. În ceea ce privește termoconductibilitatea, are o poziție neutră, datorită densității reduse.

Măști de calorifer din sticlă

Din cauză că izolează, sticla nu este cel mai popular material pentru acoperitoarele de calorifere. Un compromis adesea întâlnit în rândul celor care vor să integreze sticlă în decor îl reprezintă variantele mixte, cu sticlă în partea superioară și lemn, metal sau alte materiale în partea frontală și în cele laterale. De regulă, o astfel de masca de calorifer din sticlă este folosită și că polița pentru obiecte decorative precum lumânările parfumate sau fotografiile înrămate. Avantajul pe care îl are, în comparație cu grilajele și plasele din alte materiale, este că protejează eficient împotriva depunerilor de praf și poate fi curățată cu ușurință.

Îți place postarea aceasta?
0
0
Postarea Anterioară
Se încarcă...
Postarea Următoare
Se încarcă...
Copyright ©️ 2024 Brico Dépôt România, Reg. Com. J40/9990/2001, CUI: RO14328360