Ai transport gratuit la cumpărături de peste 1500 lei, online și în magazine, până pe 25 septembrie. Consultă aici regulamentul campaniei.
Idei și inspirație
Cele mai ieftine materiale pentru pavarea curții. Cum le alegem pentru un rezultat durabil și elegant

Cele mai ieftine materiale pentru pavarea curții. Cum le alegem pentru un rezultat durabil și elegant

Se încarcă...
23118 vizualizări

Pavarea curții se poate face într-o varietate de moduri și stiluri, în funcție de tipul de pavaj pe care îl alegi. O curte pavată corect are un aspect frumos și este mult mai ușor de curățat și de întreținut. În plus, este cea mai bună metodă prin care poți ține buruienile la distanță.


Cel mai important aspect atunci când alegi să pavezi curtea este să ții cont de felul în care vei utiliza spațiul respectiv. Dacă în curte va fi parcată și o mașină, pavajul trebuie montat astfel încât să susțină și greutatea acesteia.


În mod ideal, un pavaj executat corect trebuie să aibă înclinație pentru scurgerea surplusului de apă și cai de direcționare a aluviunilor.


1. Avantajele pavării curților interioare

2. Stiluri și tipuri de pavaj pentru curțile interioare

3. Materiale necesare pentru pavarea curții

4. Etapele realizării pavajului unei curți interioare

5. Întreținerea pavajului unei curți interioare

Avantajele pavării curților interioare

Asfaltul și betonul reprezintă poate cele mai folosite metode de pavare a curților. Fiind materiale rezistente, pot fi utilizate chiar și pe zone cu trafic intens, precum curți industrale, pe unde circulă mașini de mare tonaj.
Pavelele, în schimb, se montează destul de rapid, sunt foarte practice, se întrețin foarte ușor și, așa cum menționam și mai sus, dau un aspect plăcut și elegant curții tale. Acestea se găsesc într-o gamă variată de culori, dar și de forme, și pot fi folosite pentru a acoperi întreaga suprafață a curții sau doar porțiuni și alei din gradină.

Pe lângă aspectul estetic, pavelele au și alte avantaje, de ordin practic:

  • Flexibilitate – mai ales atunci când vorbim despre pavelele din beton, care pot fi executate într-o varietate de forme și culori. Pot fi ușor combinate, pentru modele unice. Pot fi folosite pentru alei, terase, curți, grădini, suprafața din jurul piscinelor etc;
  • Siguranța – indiferent de materialul ales, pavelele oferă un grad ridicat de siguranță, fiind antiderapante și reducând astfel riscul de alunecare pe timpul iernii sau atunci când suprafața este umedă;
  • Costul de întreținere – foarte mic, dacă ne gândim că, indiferent de tip, curățarea pavelelor se poate face ușor, doar cu apă, fară să fie nevoie de soluții sau detergenți speciali. În plus, dacă una sau mai multe pavele se crapă sau se deteriorează, acestea sunt ușor de scos și de înlocuit;
  • Rezistența – la trafic intens și intemperii, cu o durată de viață de ani buni, dar care diferă însă în funcție de materialul din care sunt făcute;
  • Pot fi combinate ușor – în modele unice, care îți transformă curtea în ceva original și unic.

Produse recomandate
 

Stiluri și tipuri de pavaj pentru curțile interioare

Pe piață există numeroase tipuri de pavaj, mai scumpe, deosebite, mai practice… Totul depinde de modul în care vrei să îți înfrumusețezi curtea sau gradina:

  • Pavaj din piatră compozită – oferă un aspect modern și foarte îngrijit și posibilitatea de a crea o multitudine de finisaje. Pavelele din piatră compozită sunt disponibile într-o varietate de nuanțe și sunt extrem de rezistente la ciclurile de înghet/dezghet. Costurile cu un astfel de pavaj sunt moderate, pentru că nu ai neapărat nevoie de un expert pentru a-l monta;
  • Pavaj din beton amprentat – este mai puțin rezistent, din păcate. Se crapă ușor, iar reparațiile vor lăsa la vedere zone inestetice. În plus, montarea acestuia are un preț mediu spre ridicat și nu se poate realiza decât de experți, cu ajutorul unor echipamente speciale de amprentare;
  • Pavaj din cărămidă – are costuri de montare ridicate, pentru că necesită suport de beton. Pe de altă parte, întreținerea lui se face la costuri foarte reduse;
  • Pavaj din beton simplu – cu niște costuri de montare medii, un astfel de pavaj presupune costuri mici de întreținere, însă prezintă riscul apariției fisurilor. Un alt dezavantaj major este că va fi destul de greu să pavezi curtea de unul singur folosind această tehnică;
  • Pavaj din piatră spartă sau pietriș – montarea costă foarte puțin și asta pentru că nu trebuie decât să pui materialul pe sol și să-l împrăștii. În plus, va oferi curții un aspect rustic și o estetică deosebită. Cu toate acestea, piatra va trebui mereu înlocuită și renivelată;
  • Pavaj din piatră cubică – granit – cu o investiție inițială ridicată, pentru că piatra se montează manual, are costuri de întreținere foarte mici. Un material de calitate, asigură practic zeci de ani de liniște;
  • Pavele din marmură – foarte folosită și ea, se găsește într-o varietate de forme și culori. Dă o notă de eleganță, însă este mai puțin rezistentă și vulnerabilă la zgârieturi. În plus, necesită o întreținere atentă și regulată;
  • Pavele vibropresate – sunt cele mai utilizare în prezent, având o bună aderență și rezistență la cicluri de îngheț/dezgheț. Se produce prin turnarea betonului semiuscat cu o vibropresă hidraulică. Aceasta comprimă betonul și elimină apa în exces. Se găsesc în multe forme și culori, la un preț accesibil și se montează destul de ușor. Nu au nevoie de întreținere, pentru a-și păstra aspectul. Cu toate acestea, au o durată de viață redusă și sunt sensibile la substanțele acide;
  • Pavelele verzi – permit îmbinarea gazonului în tehnica de pavare. Se folosesc pavele vibropresate de tip grilă, care vor permite creșterea gazonului în rosturi și spații perforate. Este o alegere frumoasă din punct de vedere estetic, însă necesită o îngrijire specială. Suprafața trebuie păstrată mereu umedă, pentru a permite creșterea gazonului. În plus, necesită și montarea unor instalații de drenaj, pentru evacuarea apei în exces.

Alegerea pavajului de curte în funcție de tipul de trafic

Dacă traficul de la tine din curte este unul intens sau dacă mașina va fi parcată direct pe pavaj, și nu într-un garaj, atunci trebuie să te gândești la un material care va rezista în timp.
O alegere potrivită, dar mai puțin elegantă, este simpla asfaltare a curții.

Dacă, însă, îți dorești ceva mai special, poți opta pentru granit, care prezintă o bună rezistență mecanică și are și excelente proprietăți estetice. În plus, rezistă foarte bine la fenomenul îngheț – dezgheț.


Și pavelele de beton rezistă bine la trafic intens, însă, atunci când se crapă, iar acest lucru se va întâmplă până la urmă, reparațiile pot fi inestetice.
Și cărămida s-a dovedit rezistență în timp, datorită procesului de producție, care presupune tratarea în cuptoare speciale, la temperaturi înalte.

Alegerea pavajului de curte în funcție de stilul dorit

Dacă vrei neapărat un pavaj cu model, ar fi bine să îți îndrepți atenția spre piatra compozită, care permite o multitudine de finisaje. Pentru un stil rustic și special, alege pietrișul. Însă trebuie să ai în vedere și faptul că acesta se tasează, fiind necesară înlocuirea și nivelarea periodică a acestuia.


Granitul este o alegere elegantă și rezistentă. La fel de elegantă poate fi și marmură, însă presupune costuri ridicate și este vulnerabilă la zgârieturi.
Pentru un stil vesel alege pavele vibropresate, iar pentru un decor cu totul și cu totul special – și mai rar întâlnit – optează pentru pavelele verzi.

Produse recomandate

Alegerea pavajului de curte în funcție de buget

Dacă ai un buget limitat la dispoziție pentru pavarea curții, poți apela la varianta unei simple asfaltări. În caz că îți dorești, totuși, ceva special, stai departe de marmură și piatră naturală, care au prețuri ridicate de achiziție și montare. În plus, marmura nu este un material rezistent pentru zone exterioare.


O variantă ieftină și la îndemâna oricui este pietrișul, însă acesta trebuie înlocuit și nivelat la intervale regulate. Și cele din beton sunt ieftine, însă nu le poți monta fără un expert.
Granitul însă este o alegere foarte potrivită. Chiar dacă are un preț de achiziție și montare ridicat, este unul dintre cele mai rezistente tipuri de pavaj, chiar și la trafic intens sau greu. În plus, se întreține foarte ușor, fiind simplu de curățat numai cu apă.

Materiale necesare pentru pavarea curții

Materiale alese în pavarea curții diferă în funcție de tipul de pavelele alese. În principiu, însă, trebuie să adaugi pe lista de cumpărături:

SFAT PRACTIC: Trebuie să ai în vedere și faptul că dacă vrei să betonezi curtea cu totul, vei avea nevoie și de o betonieră. În plus, un compactor mecanic, pentru tasarea fundației de pietriș pe care urmează să montezi pavelele, este absolut necesar, dacă îți dorești un pavaj rezistent în timp.

Etapele realizării pavajului unei curți interioare

Indiferent de tipul pavelelor pe care vrei să le folosești în curtea ta, pașii pe care trebuie să-i parcurgi pentru montarea acestora sunt, în mare parte, aceiași:

  • Înainte de toate trebuie să măsori suprafață pe care vrei să o pavezi, pentru a calcula de cât material ai nevoie și ce buget trebuie să aloci în acest sens. Este bine să cumperi câteva pavele în plus, în cazul în care trebuie făcute retușuri sau pentru a le avea la dispoziție în reparații ulterioare;
  • Suprafața pe care vrei să o pavezi trebuie apoi nivelată și compactată;
  • Peste pământul nivelat se toarnă un strat de pietriș, care urmează să fie tasat foarte bine. Poți realiza tasarea și manual, însă de preferat ar fi să folosești un compactor mecanic;
  • Peste pietriș se adaugă un stat de nisip fin, fără niciun fel de impurități, care se batatoreste bine;
  • Acum poți trece la montarea efectivă a pavelelor, respectând cu strictețe recomandările producătorului, dacă vrei un pavaj de calitate, care să reziste în timp;
  • În ultima fază trebuie să finisezi pavajul și să umpli rosturile – materialele pe care le vei folosi diferă în funcție de tipul de pavaj. De exemplu, pentru pavele vibropresate este necesar nisip fin, pentru marmură ai nevoie de chit special.

Întreținerea pavajului unei curți interioare

O simplă mătură și o perie de frecat pot îndepărta murdăria obișnuită de pe pavaje.

Includem aici praful, pământul, mușchiul sau excrementele de pasăre. Soluțiile de curățat obișnuite, pe care le ai deja în casă, pot fi folosite și ele, cu condiția să aibă un Ph între 5 și 9. Și folosirea unui curățător sub presiune este recomandată, fără a există riscul unor fisuri. Trebuie să fii atent doar în zona rosturilor, pe care le poți îndepărta accidental atunci când foloseșți curățătorul sub presiune.

Dacă metodele de mai sus nu funcționează, poți apela la produse profesionale de curățat, care trebuie cumpărate în funcție de tipul de pavele pe care l-ai ales. În cazul unor substanțe acide, protejează-ți mâinile și ochii

Alege un tip de pavaj care să se potrivească cu stilul în care este construită casa ta și care să răspundă cel mai bine și nevoilor tale. Chiar dacă investiția inițială va părea mare, niște pavele bine alese și montate te vor scuti ani de-a rândul de lucrări de renovare.

Vezi și alte articole despre pavele și pavaje:

Îți place postarea aceasta?
0
0
Postarea Anterioară
Se încarcă...
Postarea Următoare
Se încarcă...
Copyright ©️ 2024 Brico Dépôt România, Reg. Com. J40/9990/2001, CUI: RO14328360