articol
305 de copii au fost vizitați de Brico-Iepurașul de Paște

20 martie, ziua Zilei Internațională a Fericirii, a marcat debutul unei noi campanii „Fă-ți cadou o faptă bună”, dedicată copiilor din comunități vulnerabile, prin care, colegii Brico din sediu și magazinele din toată țara au avut ocazia să se transforme în cel mai îndrăgit personaj al celor mici în preajma Paștelui – Iepurașul. Aceștia au dus mai departe tradiția și au oferit cadouri personalizate în valoare totală de peste 21.500 de lei celor 305 copii din Centrul de Zi Sf. Tereza (Fălticeni - Suceava), Căminul Felix (Sanmartin - Oradea), Căminul Speranței (Brăila), Centrele de plasament din Cluj și Centrul de zi, Popești Leordeni.

Lor, sărăcia și neajunsurile le-au răpit șansa de a crește fericiți și de a se bucura de dragostea părinților. Prietenii lor sunt tot copii vulnerabili, cu care împart acoperișul, hăinuțele sau hrana. Chiar și cei mai mari dintre ei, ajunși deja la vârsta adolescenței, se confruntă cu deficiențe în dezvoltare și nu au reușit să depășească stadiul de copii.

De aceea, nu întâmplător am început campania de Ziua Internațională a Fericirii. Cu această ocazie, echipa Brico s-a transformat în adevărat mesager al fericirii. Bucuria la cutie a fost livrată de echipele Brico din Suceava, Oradea, Cluj, Brăila și București, pentru care zilele de 11 și 12 aprilie au fost un adevărat maraton, în goana „iepurească” de a ajunge la timp.

Ei au livrat cadourile personal la toate centrele cu care am colaborat: Centrul de Zi Sf. Tereza Fălticeni, Căminul Felix Sanmartin, Căminul Speranței Brăila, Centrele de plasament din Cluj și Centrul FARA din Popești Leordeni.

În plus, pe lângă cadourile oferite, colegii Brico din Suceava au extins gestul frumos și au mai strâns, din proprie inițiativă, și 1.000 lei pentru centrul de terapie și recuperare. Tot ei au avut ocazia să participe și la o activitate creativă cu copiii de la centru, care i-a bucurat enorm pe cei mici.

Le mulțumim tuturor celor care au ales ca și anul acesta să fie Iepuraș pentru unul sau mai mulți copii din centrele partenerilor și au adus un strop de fericire celor mai puțin norocoși!

„Încă o dată, avem dovada că oamenii de la Brico Depot sunt extrem de generoși și implicați. Suntem tare fericiți că avem lângă noi oameni atât de buni. Ai o stare de bine și te poți concentra mai mult pe ceea ce ai de făcut atunci când știi că există asemenea oameni pe care te poți baza. Vă mulțumim din suflet!”Ica Rancea, Manager Fundraising, Fundația FARA.