București, 10 iulie 2024 – Cu ocazia aniversării a 5 ani de fapte bune, Fundația BricoDépôt deschide porțile către acțiunile generoase ale organizațiilor non-guvernamentale, dând startul înscrierilor la cea de-a 5-a ediție a campaniei „Casele bune schimbă vieți”. Prin acest proiect de solidaritate, Fundația BricoDépôt alocă 60.000 de euro susținerii a 5 proiecte de renovare, îmbunătățire sau construcție a locuințelor pentru comunitățile vulnerabile, derulate de ONG-uri locale.
„Într-o lume în care fiecare gest contează, anunțăm lansarea celei de-a cincea ediții a campaniei „Casele bune schimbă vieți”. Suntem din nou alături de comunitățile dezavantajate din România, finanțând cu 60.000 de euro cele 5 proiecte câștigătoare, care își propun să îmbunătățească condițiile de locuit, calitatea și siguranța vieții oamenilor. Astăzi, sărbătorim nu doar această inițiativă frumoasă, de a transforma o casă într-un cămin primitor, ci și împlinirea a 5 ani de fapte bune alături de Fundația BricoDépôt. Inca de la înființare, fiecare proiect si fiecare cărămidă pusă impreuna cu partenerii au contribuit la construirea unui viitor mai luminos pentru comunitățile vulnerabile din țară, iar colaborarea cu ONG-urile este esențială pentru a ne asigura că ajutorul nostru ajunge acolo unde este necesar și are un impact real și durabil” a spus Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România..
Cea de-a cincea ediție a campaniei „Casele bune schimbă vieți” invită organizațiile non-guvernamentale din România, care își doresc să aducă o schimbare pozitivă în viața familiilor din comunitățile dezavantajate, să aplice la acest program anual de finanțare. Anul acesta, Fundația BricoDépôt finanțează 5 proiecte orientate către construcția, îmbunătățirea, reparația sau renovarea locuințelor, dar care pot viza și educația, eficiența casei sau ajutorul social, asigurând condiții optime și sigure de trai pentru beneficiari. ONG-urile interesate pot trimite propunerile până pe data de 28 iulie, urmând ca acestea să fie evaluate și jurizate până pe 16 august. Anunțarea câștigătorilor va avea loc pe data de 30 august, iar implementarea proiectelor se va desfășura în perioada septembrie - decembrie 2024.
„În fiecare zi, ne străduim să aducem schimbarea acolo unde este mai multă nevoie de ea. Suntem mândri să sărbătorim 5 ani de fapte bune alături de partenerii noștri și de comunitățile pe care le sprijinim. Lansarea celei de-a cincea ediții a campaniei „Casele bune schimbă vieți” marchează un nou capitol în eforturile noastre de a construi un viitor mai bun pentru toți cei din jurul nostru. Ne bucurăm să observăm faptul că numărul ONG-urilor care aplică pentru obținerea finanțării este în creștere cu aproximativ 15%, în comparație cu fiecare ediție precedentă a campaniei, iar proiectele înscrise sunt din ce în ce mai complexe, mai bine structurate, argumentate și adaptate nevoilor comunităților aflate în dificultate.” a spus Cătălin Mazilu, Director Operațiuni, Brico Dépôt România şi Membru ȋn Consiliul Director al Fundației BricoDépôt. .
5 ani de solidaritate: 259.000 de euro investiți în fapte bune
Fundația BricoDépôt a lansat campania „Casele bune schimbă vieți” în anul 2020 și, până în prezent, a alocat 260.000 de euro în bani și materiale de construcții pentru cele 27 de proiecte finanțate. Sprijinind peste 22.000 de beneficiari direcți și indirecți, proiectele câștigătoare din edițiile anterioare ale programului de finanțare au presupus inițiative precum:
- construirea de case pentru familii vulnerabile
- lucrări de renovare si creştere a functionalităților pentru case de tip familial, centre de tranzit și centre de terapie și recuperare
- reabilitarea unitatilor medicale cu paturi
- lucrări de renovare, modernizare si amenajare a scolilor si a spațiiilor educaționale
- construcția și amenajarea de la zero a primului Campus Social
- echiparea cu panouri foto-voltaice a centrelor de zi sau de ocrotire
Prin proiectele finanțate, Fundația BricoDépôt este alături de persoanele cu situații materiale precare, fără adăpost, cu dizabilități sau victimele violenței domestice, contribuind la îmbunătățirea calității vieții tuturor beneficiarilor programului. Iar printre parteneri, regasim ONG-uri precum Habitat for Humanity, Fundația FARA, SOS Satele Copiilor, Hospice Casa Speranței, Fundația pentru Copii Ronald McDonald, Asociația Zi de Bine, Fundația Bucuria Darului, Asociatia HERCULES, Fundatia Love Light Romania.
Regulamentul complet al campaniei, criteriile de acordare a granturilor, formularul de aplicare şi calendarul campaniei pot fi consultate, accesând website-ul oficial al Brico Depôt România, în secțiunea dedicată Fundației BricoDépôt: https://www.bricodepot.ro/fundatie/finantare/.