articol
O Zi de voluntariat pe șantier

Sloganul „Avem echipă, avem valoare” capătă noi sensuri atunci când e vorba de voluntariat împreună cu colegii. Pentru că valoarea stă chiar în inițiativa de a dedica timp și resurse celor vulnerabili și în colaborare cu echipa. Asta e lecția pe care ne-a dat-o echipa de Tehnologie și Transformare, care a ales să își petreacă o zi din cele două zile de teambuilding pentru o acțiune de voluntariat alături de organizația Habitat for Humanity, partenerul nostru pentru proiecte de îmbunătățire a spațiilor de locuit.

„Voluntariatul este deja o tradiție în echipa de Tehnologie și Transformare. Însă deși nu a fost prima dată când am organizat o acțiune de voluntariat, cu siguranță a fost cea mai reușită – ca lider de echipă, am putut observa de aproape cum fiecare membru a fost pasionat de activități de îmbunătățire a locuinței, având abilități unice și spirit de echipă, în timp ce s-a simțit bine alături de colegi și a fost colaborativ, totul pentru un scop nobil. Ne-am bucurat ÎMPREUNĂ de experiență și abia așteptăm să ne implicăm într-o nouă acțiune în toamnă”, ne-a spus Joanna Matuszak, Director Tehnologie și Transformare.

Prin intermediul Fundației Brico Depot, colegii noștri au ales să lucreze pe șantierul New Homes Berceni, județul Prahova, unde Habitat for Humanity construiește locuințe pentru a ajuta familiile cu venituri reduse să aibă șansa de a locui într-o casă decentă. Aceste locuințe sunt ridicate în sistem cvadruplex, pe structură de lemn și sunt compartimentate în apartamente. În comuna Berceni și în satul Moara Nouă din județul Prahova, există două comunități vulnerabile, afectate puternic de nivelul de trai scăzut, de lipsa locurilor de muncă și a infrastructurii.

Familiile pentru care se construiesc locuințe pe șantierul din Berceni au venituri reduse și se află în imposibilitatea de a-și îmbunătății condițiile de trai. Locuiesc în case vechi, supraaglomerate, aflate într-un stadiu avansat de degradare și care necesită reparații urgente. Casele nu sunt racordate la rețeaua de canalizare și gaze, baia se află în curte, iar pe timp de iarnă, familiile sunt împovărate de costurile pentru încălzirea casei cu lemne. Pentru fiecare dintre acești oameni, o nouă locuință înseamnă un nou început, o șansă la viață, sănătate, demnitate și speranța la un viitor mai bun.

Lucrările la care au participat colegii din echipa de Tehnologie și Transformare, alaturi de specialiști Habitat for Humanity au fost concentrate în interior – colegii noștri au placat pereți și au făcut lucrări de pregătire a pereților pentru noile etape de lucrări. Și, nu în ultimul rând, s-au simțit bine făcând bine, bravând chiar și căldura.

Habitat for Humanity România ne este un partener solid și de încredere încă din 2020 pe proiecte de îmbunatățire a spațiilor de locuit, fiind implicat atât în programul “Casele bune schimba vieți”, cât și în proiectul „Reclădim vieți - Un proiect pentru cei mai vulnerabili în fața pandemiei”. De asemenea, s-a alăturat și în lupta comună de a susține refugiații Ucrainieni, prin care, mobilizarea imediată de urgenta în taberele mobile și la graniță, care vor fi urmate de soluții de locuire pentru refugiați pe termen mediu și lung.